11 femei remarcabile din istoria României readuse la viață într-o colecție unică, semnată Silvia Șerban

Cea mai recentă colecție semnată de designerul Silvia Șerban este inspirată de personalități feminine care și-au pus amprenta asupra unor perioade din istoria națională și internațională. Colecția Semințe de Grație – românce care au schimbat lumea etalează arhetipuri puternice extrase din destinele a 11 femei remarcabile: Martha Bibescu, Anna de Noailles, Elisabeta Rizea, Marina Sturdza, Pola Illery, Renee Perle, Doamna Chiajna, Sfânta Teodora de la Sihla, Mitzah Bricard, Smaranda Gheorghiu și Vera Atkins. 

”Aceasta nu este o colecție de sezon, este mai mult o colecție timeless. Cele 11 ținute reprezintă arhetipuri ce au traversat veacurile pentru a trăi astăzi în conștiința culturală și socială. Lor le-am adus un omagiu texturat în mătase, piele texturată, voal și jerse, în linii drepte sau elegante, de confort urban. Consider că e mai sustenabil să ne îmbrăcăm așa cum suntem, să ne comunicăm celorlalți onest prin intermediul hainelor și să ne îndepărtăm de mimetismul comercial, care îndeamnă la shopping irațional”, a declarat Silvia Șerban, care spune povestea fiecărei ținute pe blog.

Pentru a aduce cele 11 tipologii istorice în prezent, Silvia Șerban a propus câtorva figuri publice să aleagă, fără să se gândească prea mult, ținutele pe care le-ar purta imediat.

”Răspunsul Andreei Marin la invitația mea de a se identifica cu vreuna dintre imagini a venit foarte rapid: se regăsește în ținutele imaginate pentru Smaranda Gheorghiu, Mitzah Bricard și Elisabeta Rizea. Extrem de elocvent, dacă ne gândim la implicarea sa în proiecte dintre cele mai diferite, asemenea Smarandei Gheorghiu, la eleganța aparițiilor sale, asemănătoare cu ale muzei lui Dior, Mitzah Bricard, sau la puterea și pasiunea cu care luptă pentru diferite cauze, precum Elisabeta Rizea. A ales ținute care oscilează între eleganță și comoditate, care pun silueta în valoare, dar care oferă libertate de mișcare. În acest context, Andreea și-a amintit cu drag de o ședință foto realizată de noi la Milano: «Din mii de fotografii făcute de mine în 27 de ani, sunt cele mai iubite de către public»”, relatează Silvia Șerban.

”Martha Bibescu… Conștientă că iubirea este o iluzie, dar și că această iluzie e calea spre fericire… Este un amestec de masculin și feminin, de rațional și abandon senzual  conștient…”, spune Iuliana Vâlsan, artist vizual și scenograf.

”Nu am fost surprinsă când Mihaela Teleoacă și-a ales ținuta pe care am imaginat-o pentru Pola Illery, diva cinematografiei anilor ’30. Când am provocat-o să mai aleagă o ținută, s-a oprit la cea creată pentru Marina Sturdza. Actriță remarcabilă, Mihaela Teleoacă reușește să își asume toate rolurile, să intre în orice personaj și trece cu ușurință de la un stil eclectic, contemporan, la unul elegant, rafinat, demn de o prințesă ca Marina Sturdza”, adaugă Silvia Șerban.

Manuela Plăpcianu, trainer și femeie de afaceri, s-a identificat cu fiecare ținută, însă a fost atrasă mai mult de cele create pentru Doamna Chiajna și Sfânta Teodora de la Sihla. Convingerea sa este că  ”avem rezerve infinite și chiar cred că e doar o chestie de context; iar contextul ni-l facem noi… și hainele sunt un motor perfect pentru schimbarea contextului”.

“Personalitățile noastre aleg hainele și apoi hainele ne aleg pe noi… este incredibil cât de mult pot spune hainele pe care le alegem despre emoțiile care ne guvernează viața. În ultimul an am încercat să mă pun în lumină, să scap de tiparele vechi, să devin din sclava părerilor celorlalți stăpâna vieții mele, de la umbră la lumină! Marina Sturdza … incredibil, da, bucăți din mine!”, spune Minerva Mircea, influencer.

Un nume de referință în industria de beauty, make-up artistul Mirela Vescan a ales ținuta imaginată pentru Anna de Noailles. ”Zona de scris, de creație, prieteni aristocrați și artiști, îmi plac ținutele originale și ador numele Ana”, mărturisește Mirela Vescan.

Întreaga colecție Semințe de Grație – românce care au schimbat lumea este disponibilă în atelierul din strada Pictor Theodor Aman nr. 38 și online, pe www.silviaserban.eu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *