fbpx
7 Lucruri învățate în 2021 – Silvia Serban.eu

Ca tot omul, la început de ianuarie am avut și eu întâlnirea de feedback/planificare/calcule pentru anul asta încă nou. Mi-au cerut colegele să spun 7 lucruri pe care le-am învățat în anul vechi. Pfff… e greu să-mi amintesc, dar norocul meu este că sunt clasică, iar când vine vorba de tehnologie am agenda (sic!) în care scriu doar cu creionul, moale, să nu zgârie hârtia. Și zic așa:

Pe la început am învățat să-mi placă de mine când mă uit în oglindă. Asta a venit ca urmare a lepșei pe care mi-am dat-o singură, de a purta doar fuste și rochii timp de o lună. Am învățat grația și feminitatea în felul meu și mi-au rămas amintiri celulare care îmi îndreaptă din când în când coloana și-mi aruncă un zâmbet pe dinăuntru. 

Am trecut pragul lui 50 într-o mare criză de singurătate, durere de abandon, frică de mâine. Am suferit că iarăși am stabilit o petrecere de ziua mea, dar a venit… un nou lockdown. Așa că, am învățat că sunt doar eu cu mine când  simt, dar și că și eu, și cei din jurul meu contribuim la ce simt cei de lângă. Pentru că am avut “tribul meu” alături de care am învățat să nu mai judec, să nu mă mai opun, să continui.

Am învățat să am mai multă încredere în mine ca profesionist. Am avut în internship un student la o facultate din Olanda. Mi-a crescut inima când îmi zicea de colegi de-ai lui care se ofticau când el povestea ce face la mine în atelier, pentru că alternativa lor era să stea în fața unui calculator timp de câteva luni. Și mai fericită am fost când mi-a povestit de cursurile de drapaje pe care le fac și m-am felicitat în gând că și eu fac asta cu ai mei cursanți.

Am învățat să conduc. Mașina. Nu, că nu uitatem, doar că am sperat că voi da și examenul anul trecut… N-a fost să fie, dar am avut un instructor foarte fain care din prima zi de școală a deschis capota și mi-a arătat  o chestie mare și gri cu niște furtunuri și mi-a zis cum se transformă benzina în energie motrice. M-am simțit mult mai safe să-mi imaginez că mașina e un alchimist modern.

La început de an făceam liste de cheltuieli și încasări. Din agendă reiese că m-am ținut de ea până în februarie. Dacă am supraviețuit și am fost chiar indulgentă în vacanțe și shopping, trag concluzia că nu sunt bună să țin socoteală. Daaaar, am o vagă senzație că am învățat niște nevoi noi și că multe altele nu-mi mai trebuie. Așa că am învățat să nu mă mai critic că nu sunt bună la bugetat, îi las pe alții mai pricepuți s-o facă, și sunt fericită că am scăpat de gânduri costisitoare.

Am învățat cât de figuranți sunt caii! Îi priveam ca pe niște ființe unice, dar nu bănuiam că au obiceiuri, preferințe, toane și tabieturi atât de diferite. Mai mult, am învățat că sunt niște oglinzi perfecte: te acceptă, te aruncă, te îngăduie în funcție de cine și cum ești când te duci la o întâlnire cu un cal. Ar fi bine să dezvolte cineva o terapie prin călărit, nu? Am învățat multe din natură!

Am învățat puterea intenției. La un curs am jucat “samuraiul și comoara”. E simpatic, dar extrem de meaningfull. În funcție de intenția pe care o setează, fiecare jucător câștigă, pierde, e văzut, e atacat… dacă viața e un joc, și jucătorii suntem noi, intenția corect enunțată dă rezultatul jocului. Știam asta, o văzusem în special la câteva cliente, dar de data asta a venit confirmarea și nevoia de a practica intenția. Corect enunțată.

Am învățat cu adevărat ieșirea din confort. Am învățat să fiu mai creativă. Am învățat să nu mai spun “nu” culorilor și “da” necunoscutului. Am simțit pe pielea mea ce înseamnă roșu, galben, verde… M-am îmbrăcat colorat o lună, am mai povestit. Am învățat că pot să fiu și altfel decât știam.

Și multe altele am învățat de la persoanele noi pe care le-am cunoscut, de la cei apropiați, de la cadoul pe care mi l-a făcut fii-mea de Crăciun. De exemplu, am învățat cum poți să pui în pagină LUCA (Last Common Ancestor).

7 Lucruri învățate în 2021 – Silvia Serban.eu

Totuși, eu văd că am învățat cam așa: să mă re-cunosc, să mă re-inventez, să nu mai rezist. A fost rezoluția din 13 martie. Așa a fost să fie!

Sunt mai mult de 7…

show
Select your currency
RON Romanian leu
EUR Euro