Anna de Noailles (1876-1933) – prima femeie Comandor al Legiunii de Onoare și prima femeie admisă în Academia Română

Acesta este al cincilea  episod al serialului Arhetipuri feminine reinterpretate, în care mă bucur de prezența femeilor extraordinare ale României și vă voi demonstra că oricând o figură emblematică a trecutului poate deveni modelul oricăreia dintre noi. În frumoasa nebunie a lumii noastre e necesar să te însoțești cu o muză.

Heeeiii, sunt fericită, azi am plantat o crizantemă! Sau: băiii, azi am salvat o schnauzeriță uriașă, e superbă, o să rămână la noi în casă pentru că e și foarte dementă și ne scoate din monotonie. Ori: sunt fericită, am semnat proiectul care mă va scoate din căcat pentru următorul an. Sau: sunt fericită pentru că fiică-mea adolescentă mi-a spus azi că mă iubește… și multe sau-uri de genul ăsta pe care în naivitatea mea îmi doresc să le văd la știri peste 20 de ani… Cum ar fi să fim lăudați pentru fericire?

“Nu trebuie să așteptăm fericirea ca pe un premiu. Când suntem fericiți nimeni nu ne premiază” – așa zice muza mea (a)temporală Anna de Noailles, prima femeie Comandor al Legiunii de Onoare, mare poetă laureată a Academiei Franceze. Recunosc că pentru mine e pe primul loc dacă aș putea spune că după ea urmează locul unu.

Makes sense?  

E la distanță de celelalte pentru că mi-e foarte aproape, nu stiu încă din ce motive, că doar e nepoată de ambasador cu rădăcini brâncovenești, fiica celebrei muziciene grecoaice Raluca Musurus, deci până aici nimic să ne lege. E mai cunoscută pentru rolul de femeie de societate și aristocrată. Nu știu nici multă franceză, nici multe traduceri ale versurilor ei n-am găsit, dar am putut să înțeleg că e vorba de multă natură, multă dragoste și multă moarte. O combinație firească, dar care e îmbrăcată în senzualitate, chiar ușor erotică din câte mi-am dat seama, și uneori agresivă. Stilul în care se arată e diferit de fiecare dată, ceea ce mă face să mă gândesc că a știut să își asorteze haina cu mediul în care se afla, cum s-ar spune, a învățat bunele maniere. Nu pot să nu-mi imaginez întâlnirile cu celebrii ei prieteni precum Marcel Proust, Jean Cocteau, Pierre Loti, Frederic Mistral, Colette… ce răsfățată trebuie să fi fost, cât de lipsit de modestie să fi strălucit saloanele casei ei!

Anna, Comtesse de Noailles, 1913, by Philip de László, Musée d’Orsay, Wikipedia.

M-a inspirat inițial un portret în care pozează într-o rochie decoltată, evident din mătase argintie și destul de îndrăzneață, chiar și pentru anii ʼ30, pe care aș fi făcut-o din piele peliculizată cu irizații holografice.

Am rămas la texturi din piele pentru că e senzuală, invită la atingeri. Piele brodată prin care se citesc bucăți de brațe și decolteu aliniate ca literele într-o strofă. M-am încurcat tare mult la aplicația din voal plisat și am sucit-o pe toate părțile. S-o tai, să n-o tai…? Am lăsat-o în voia zefirului care ar putea fi invitat să fluture ideile în lume. Am păstrat o linie elegantă pe care o caută femeile care își recunosc valoarea și spun cu o mișcare din gene je m’en fiche, vorbesc cât trebuie și se retrag în lumea lor, din care ies doar când au ceva consistent de arătat.

© Alex Gâlmeanu, Model Andreea Badea

Abia acum, când rememorez traseul, îmi dau seama ce a apăsat butonul în “discuția” mea stilistică cu Anna de Noailles. Nici măcar nu s-a născut în România! Nici măcar nu s-a oprit în trecere pe aici! Pentru că era deja premiată și celebră, Iorga a insistat să fie prima femeie admisă și în Academia Română, considerând-o valoroasă pentru literatura întregii lumi. Respectând tiparul „să moară și capra vecinului”, Călinescu îi pune eticheta „lipsită de loialitate față de rădăcinile sale românești”, iar Goga îi dedică un poem ca un fel de înjurătură cu ritm și rimă și o trage de urechi pentru același motiv.

Am empatizat. Sunt multe exemple de felul acesta și oricât de mare le-ar fi succesul, transpare anxietatea în excese elegant numite joie de vivre, iar hainele lor devin ori contorsionate, ori invidiate de un papagal brazilian.

Cu toate astea, datorită unei inexplicabile forțe care face ca imposibilul să fie posibil, totul este asumat și ne place pentru că e autentic.  Sunt femeile care trăiesc o singură regulă:  mănâncă desertul înainte. Și se premiază pentru asta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *