Aprecierea ta mă inspiră întotdeauna!

Sunt momente în care m-apuc să caut ceva, mi-amintesc de o chestie pe care n-am ajuns s-o duc până la capăt și ajung să găsesc altceva. Cam așa a fost și acum. Mă pregăteam să fac niște fișiere și până să apuc, am făcut click pe un dosar intitulat “Recunoștință”.

Inspirația vine din lucruri mărunte, dar și din gesturile celor care mă înconjoară. Emoția  care se află în jurul meu se transmite cumva și spre ceea ce creez. Cum citeam deunăzi în Curajul de a fi vulnerabil, Brene Brown zice la un moment dat că „După ce ai conceput un produs nou, ai scris un articol sau ai creat un obiect, îți dorești să-l împărtășești unui grup de prieteni. A împărtăși ceea ce ai creat este o parte esențială, implicând vulnerabilitate, a vieții trăite din plin”.

Poate astăzi mă simt mai sensibilă sau poate am nevoie să-mi încarc bateriile în alte moduri decât sunt obișnuită s-o fac, dar am ajuns să frunzăresc prin laptop după ceva și am găsit aceste vorbe care parcă mi-au dat o îmbrățișare zdravănă și m-au plimbat prin țara adoptivă a Gabrielei Mândrea (Japonia):

“Când port hainele tale, și sunt câteva… mă simt iubită, mă simt conectată cu România (important lucru, eu fiind plecată din 2010 și fiindu-mi dor în fiecare secundă…) și mă simt privilegiată! Privilegiul vine din a purta haine gândite, ticluite sa aibă un sens și o viață lungă… de asemenea, privilegiul de a fi petrecut niște timp foarte viu cu tine prin diverse locuri din lumea asta mare. Și hainele tale mai înseamnă speranță! Speranță că noi toate ne vom reduce garderoba doar la haine care ne pot bucura ani îndelungați și pe care le putem combina după chef, vreme și stare de spirit. Nu după ce consultăm ultimele reviste de modă…”

Vorbind atât de mult despre stilul timeless și tot ce înseamnă el în relație cu spiritul nostru și cu stilul de viață pe care-l avem, m-am bucurat și când am recitit vorbele Laurei Coroianu, care zice:

“Am mai multe piese semnate Silvia Șerban, despre care am realizat in timp ca sunt «timeless», nu doar pentru ca sunt făcute din texturi minunate care rezistă în timp, dar și pentru că au un design atât de special, ce nu are cum să iasă din modă. Moda are sezoane și cicluri, piesele Silviei înfruntă senin timpurile și anotimpurile.”

Încet-încet am reușit să-mi schimb starea într-una mai bună, mai optimistă și mai deschisă, înțelegând că totul e doar o iluzie pe care eu însămi decid cum s-o alimentez și cu ce energie.

Ca reminder, îți spun că toată luna aprilie, în fiecare marți, miercuri și joi, între orele 11:00 și 18:00, în locația din str. Pictor Theodor Aman nr. 38, te vei putea bucura de styling personal, colecția nouă Stau să Plec și câteva noutăți nevăzute până acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *