Cu grație se conduce lumea

De peste 20 de ani sunt înconjurată de femei. Unele mă inspiră și le compun colecții întregi, cu altele am o relație de love&hate, care de cele mai multe ori ne amuză, iar altele sunt pasagere căutătoare. Le iubesc pe toate și le sunt recunoscătoare că mă învață cât de unice suntem, chiar și atunci când urmăm tendințe.

Trebuie să recunosc că la toate apreciez cel mai mult dorința de a se face remarcate printr-un stil personal. Ceea ce mă scoate însă din liniștea mea și aș lua un megafon să urlu este când văd, nu doar la clientele mele, ci și pe stradă, dorința de a transforma unicitatea într-un must have, pierzându-se esența. Iar esența asta eu o văd că fiind exact adevăratul rol al femeii. Poate nu întâmplător, zilele trecute o fostă colaboratoare îmi povestea că tocmai citise că soțiile de domnitori urmau o educație aparte care astăzi evident a dispărut, învățau astrologie, psihologie și un fel de mindfulness, învățau cum să își încurajeze partenerul, să îi fie alături etc…

Nu pot să nu iau un megafon și mai mare și să nu urlu că nu mai pot să văd bărbați de 40+ pe trotinetă și am anticipat asta de când s-au umplut podiumurile de modele masculine în fuste și pantofi cu toc. Dar nu aș urla la bărbați, nu mă înțelegeți greșit, ci la femei! Le consider răspunzătoare pentru că nu au învățat lecția răbdării și în loc să-și trimită bărbatul la “vânătoare” și-au luat singure arcul și săgeata. Dar ce să vezi, nu se potrivește, femeia nu are suficient sânge în vene ca să întindă coarda cât să străpungă, iar săgeata își greșește ținta.

Mă gândeam… dacă ar exista acum o Queen Elizabeth, s-ar îmbrăca într-o rochie amplă de neopren, iar gulerul ar fi brodat la laser… Ioana D’Arc ar avea un costum la două rânduri și în loc de suliță ar ridica un ciocan de judecător… neh… am venit mai aproape de casă și am văzut o ilustrație a Elisabetei Rizea, cu o basma în armonie totală cu silueta. Iar când am dat de fotografiile lui Renadi Pârlea, îmbrăcată în pantaloni și cu un zâmbet la limita dintre naiv și parșiv, m-am visat aducând un omagiu fiecărei românce care a demonstrat că  se poate să fii  “prima femeie care…” într-o lume a bărbaților.

Prima femeie membră a Academiei Regale din Bruxelles, primul fotomodel profesionist, prima româncă lider al unei armate, cel mai important agent secret, muza lui Dior sau chiar și singura sfântă româncă din calendarul ortodox… pfff… ce combinație!

Recunosc că primul shortlist era de 50 de nume. Am redus la jumătate și apoi mi-am propus să nu fac mai mult de 10 ținute. Greu! Extrem de greu, pentru că simțeam că trădez marea mea admirație pentru Ileana sau ratez șansa de a o imagina pe Maria Tănase în lumea de azi.

Am citit despre ele, le-am analizat stilul în care s-au arătat în epocile în care au trăit, m-am imaginat în conversații efervescente sau foarte telegrafice, unele mă oglindesc perfect și nu-s prea vorbărețe și am aflat de ce au reușit, de ce mă inspiră, le-am descoperit secretul: pentru a fi prima femeie care se dă cu parașuta, pentru a scrie poeme premiate, pentru a lupta împotriva comuniștilor sau a inspira bărbați celebri trebuie un gen de forță, o energie specifică care conduce cu adevărat lumea. Se cheamă grație. Și doar femeile o au. Dacă știți cum arăt imaginați-vă că mă transform într-un balaur cu șapte capete când aud designeri spunând că fac haine pentru “femei puternice”. Pentru că s-a înșurubat foarte strâmb expresia și a fost înțeleasă doar la nivel fizic sau cont bancar. Puterea la femei înseamnă combinația unică de grație, înțelepciune și creativitate, prezență, încă vie, dar uitată într-un colț de ADN.

Rareori mă înșală intuiția și când am închis lista de 10 am realizat că am cuprins stiluri și personalități atât de diferite, dar cu multe aspecte comune, un fel de fusion de caractere. Traduse în elemente de stil, unele erau clar diferite între ele, iar altele se intersectau creând unicități ce ar inspira orice artist. Interesant mi s-a mai părut și că, gândindu-mă la femei pe care le cunosc real sau virtual văd similitudini, esențe care combinate cu ingredientele lumii pe care o trăim s-ar putea regăsi în personajele care m-au inspirat.

Și mă gândesc că hainele oricum sunt un mijloc de comunicare și ne sprijină în a ne schimba starea, așa că mă folosesc de ele și îmi doresc să trezesc celulele acelea care moștenesc cu siguranță grația și puterea interioară a femeilor din trecut.

Abia acum găsesc utilitatea unui blog pe site-ul meu, abia acum cred că el are un scop clar. Revin să povestesc despre fiecare femeie care m-a inspirat și în ce fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *