Martha Bibescu (1889-1973) – Membră a Academiei Regale din Bruxelles

Al șaptelea  episod al serialului Arhetipuri feminine reinterpretate, în care mă bucur de prezența femeilor extraordinare ale României și vă voi demonstra că oricând o figură emblematică a trecutului poate deveni modelul oricăreia dintre noi. În frumoasa nebunie a lumii noastre e necesar să te însoțești cu o muză.

Născută Lahovari și descendentă a domnitorului Mavrocordat, Martha Bibescu a câștigat un loc în colecția mea în fața Iuliei Hașdeu, pentru care deja gândisem un costum pe baza căruia Tim Burton ar fi inventat un film de succes.

Am ales-o ca să văd ce iese, dacă se țese o legătură între ținuta ei și cea a Annei de Noailles, cu care era rudă. Teoria spune că așa ar fi trebuit. Au fost contemporane, i-au avut prieteni pe aceiași Proust și Saint Exupery. Martha era des în compania lui Churchill sau a Regelui Alfonso al Spaniei. Firele alea care leagă, conform psihologilor, câmpurile morfogenetice, creează obiceiuri și experiențe comune, ceea ce în cazul lor e demonstrat: aristocrate, e clar, crescute în familii în care uniforma militară a influențat și educația, în plus scriitoare premiate, membre ale celor mai prestigioase acedemii ale vremii. La haine nu rezultă, doar pe la petreceri puțin…

Mai puțin rebelă decât ruda ei mai vârstnică, Martha Bibescu ascultă, filtrează și apoi se arată. O frază a lui Dan C. Mihăilescu din albumul Femei din viața României a apăsat butonul și m-am auto-chalange-uit: “Își desăvârșește educația într-o mănăstire din Belgia cât mai ales sub atenta îndrumare a bărbaților din familie, învățând să nu aibă idei preconcepute, să gândească și să se exprime în acord cu propria personalitate”. Pfff… în acord cu propria personalitate! S-au spus multe despre Martha Bibescu, și mie îmi vine acum să spun “Mata Hari a României”, a fost criticată și bârfită, invidiată, dar și mult apreciată. Cu siguranță au fost motive pentru toate, dar cine suntem noi să judecăm personalitatea cuiva? Putem doar să o remarcăm și să-i fim recunoscători că ni se arată, pentru a ne vedea ca într-o oglindă și a ne cunoaște în felul ăsta mai bine pe noi înșine.

© Alex Gâlmeanu, Model Andreea Badea

Și atunci nu mă mai mir că nu e nicio legătură între ținuta ei și a contemporanei sale. I-am ales linii drepte, fără contorsionări și texturi foarte complicate, pentru că a învățat eticheta saloanelor nobile. O rochie ca un halat de budoar, cu talie căzută ca în epocă, dar cu manșete și butoni ca ai bărbaților care i-au dat sfaturi valoroase. Sau pentru a-și sufleca repede mânecile, ca spiritul voluntar cu care a condus un spital în timpul războiului să-i permită să treacă la treabă. Am găsit două imagini la distanță mare în timp în care apare cu același colier. Nu am găsit istoria colierului și nici nu am încercat să-l reinterpretez, dar l-am sugerat într-un stil multifuncțional și extrem de minimalist, ca o esență a combinației dintre eleganță, acțiune, integritate… și e din fundă de satin fiindcă e plăcut pe piele.

Cum vedeți, multe contraste între diafan și puternic. Nu ne dorim oare toate să fim percepute așa, ființe aparent fragile, dar cu nebănuite resurse interioare?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *