Sfânta Teodora de la Sihla (sec. XVII) – singura sfântă româncă din Biserica Creștin-Ortodoxă

În al patrulea  episod al serialului Arhetipuri feminine reinterpretate, mă bucur de prezența femeilor extraordinare ale României și vă voi demonstra că oricând o figură emblematică a trecutului poate deveni modelul oricăreia dintre noi. În frumoasa nebunie a lumii noastre e necesar să te însoțești cu o muză.

Am mai văzut interpretări de ținute monahale, dar m-au impresionat doar estetic, prin formă și detalii, nu le-am găsit un corespondent în contemporan-urban cum am găsit pentru crinoline, de exemplu, sau pentru redingotă și frac. Cred că nimeni nu a reinterpretat mai bine costumul bizantin decât Versace sau Dolce & Gabbana și de aceea nici eu nu m-am avântat prea tare în zona asta, pentru că s-a cam spus ce era de spus.

Cum am ajuns să mă las inspirată de Sfânta Teodora de la Sihla? Cu siguranță nu din considerente stilistice. Am văzut nenumărate aure reinterpretate în moduri excelente, unele chiar îmi făceau poftă să le port. Mantia în care apar de obicei sfinții ilustrați e greoaie și nu mi se pare că îi onorează, cât despre culori… roșu, albastru… no way!

Poate că am ales-o doar din credința că dacă am fi fost educați mai mult în fizica cuantică decât newtoniană, omenirea ar fi trăit vremuri mult mai bune… cam la asta s-ar reduce povestea Sfintei, ca a multor altora, în termeni științifici. Și e o poveste care până la un punct poate fi citită și printre noi, profanii. Sună cam așa: are toate condițiile, trăiește în confort maxim, părinții o/îl iubesc și o/îl încurajează, are o carieră fulminantă încă de la început și ce să vezi, alege un drum radical opus, fie pleacă să facă voluntariat printre săracii lumii, fie își donează averea și se duce la mănăstire… Și se întoarce să povestească cum trăind vitreg de modest a schimbat în bine viețile unor oameni.

Asta dovedește povestea Sfintei Teodora de la Sihla, doar că ea a reușit să coboare în materie și în energia aceea neformată, venită de nu se știe unde. A demonstrat că “ochiul observatorului modifică obiectul observat”. Se spune că preoții care au îndemnat-o să plece în sihăstrie au uitat de ea și mai târziu și-au dat seama că se întâmpla ceva ciudat observând cum păsările luau firimituri de pâine de la mănăstire și zburau nu se știe unde. Le-au urmărit și așa au găsit-o, aproape goală, acoperită doar cu amintirea hainelor, evident foarte slabă, cu părul foarte lung și încâlcit, dar… emanând o lumină proprie.

I-am dat și eu mantia jos și mi-am imaginat-o un înger rebel, în căutarea identității. Am îmbrăcat-o în texturi perforate, transparente, ca straturile unei ape schimbătoare precum emoțiile care ne încearcă atunci când stăm în solitudine. Și nu mi-a trecut vreo clipă prin cap să-i  pun vreo culoare, pentru că atunci când vrem să fim noi cu noi nu avem chef să ne deranjeze nimeni, să nu ne vadă nimeni și ne îmbrăcăm în negru.

Nu trăiesc după precepte religioase, dar respect tradițiile și strămoșii. Despre sfinți știu așa: Ciprian era vrăjitor și a sfârșit canonizat, Mihail împrăștie o lumină violet protectoare, Gheorghe taie balauri, iar acum câțiva ani am visat că furam moaștele Sfântului Nicolae, ca să le dau la schimb pe daruri. Îmi plac poveștile despre sfinți pentru că satisfac nevoile copilului magic care crede că o zână sau un duh îi va rezolva problemele. Și sunt sigură că adevărata credință poate schimba lumea. Ce credem e o alegere personală. Cum modificăm felul în care privim lucrurile sau evenimentele pentru ca acestea să se schimbe e deja lege în fizică. O propunem în Constituție? Ne schimbăm? Ce ziceți?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *