Un gând bun, cu recunoștință

Cred despre mine că am suficientă inteligență emotională să mă adaptez, de exemplu, la schimbare și să îmi asum noi obiceiuri. Sunt și obiceiuri la care nu renunț pentru că, tot cu titlu de exemplu, îmi place să fumez.

De câteva zile îmi bingăne o întrebare: Forrest Gump sau Jocker? Am pe de o parte naivitatea să cred că în toate experiențele din viață există și ceva bun, așa cum mă bușește câte un râs isteric frate cu un urlet care zice “băi, nu suntem toți proști!”. Și sunt de acord să-mi schimb obiceiurile cu bucurie și curiozitate pentru noul ce va să vină. Condiția e ca acestea să fie urmare a unor evenimente naturale și nu sintetice și nesusținute decât de interese de multe feluri. Nu am expertiză să vorbesc în alte domenii decât cel al modei și de aceea afirm și demonstrez că hainele ne influențează starea. 

Nu intru acum în multe detalii de susținere a afirmației. Doar considerând că hainele se așază pe cel mai întins organ dotat cu terminații nervoase care transmit informații către creier și el primește prin intermediul ochilor alte informații pe care le traduce în judecăți și apoi în emoții, renunțarea la obiceiul de a ne îmbrăca pentru a fi văzuți sau pentru a stimula senzații are urmări extrem de distructive. 

“Haina Silvia Șerban nu aduce nicio schimbare în mine. Ea lasă să se vadă cum sunt eu – vorbesc despre cele pentru care fac pasiune și le port ultra frecvent. Mă simt în aceste ținute așa cum îmi place să fiu. Remarcată și admirată. Frumoasă și inocentă (top alb cu volane negre), dramatică și sofisticată (frac negru sau vestă din voal), romantică și candidă (camasă albă cu volane adaptată pentru mine), provocatoare și nedomesticită (rochia animal print). Dar absolut toate sunt ca o a doua piele. Nu îmi îngrădesc mișcarea fizică și exprimarea naturală a ceea ce sunt. Probabil că uneori aleg haine care să exprime ceea ce aș vrea sa fiu, am și din această categorie, dar îmi dau seama de asta când văd frecvența cu care «nu le port».” (Olimpia Pleșa)  

Comunicăm prin haine mai repede decât prin cuvinte. Suntem diferiți și de aceea ne alegem haine prin care să ne arătăm unicitatea, statutul, preferințele sau să vorbim când nu avem chef să deschidem gura. Dacă facem un statement din stay at home și ne postăm pe Insta, inimioarele și like-urile nu au mare efect fără să vedem fața celui care ne percepe. În spatele unui like poate fi un interes de PR, dar pe fața privitorului avem ocazia să cernem adevărul de minciună. Avem nevoie de confirmare, de validare cum avem nevoie de culoare, formă, textură pentru a ne susține și energiza, nu doar a ne acoperi nuditatea. O avem în ADN încă de când trăiam în peșteri. Sunt de acord că s-au făcut excese și s-a consumat aiurea, iar asta se vede din prețurile cu care se vând hainele pe site-urile de second hand. Ceea ce e bine conform economiei circulare, dar cu ce preț? E un preț mic comparativ cu analfabetismul emoțional care  deja simt cum crește pentru că haștag stay at home sau, acum dau din casă, pentru că unii fac ore online îmbrăcați în pijama cu spatele la perete ca să nu se vadă dezastrul din cameră. 

Am promovat un gen de sustenabilitate încă de la începutul carierei și nu sunt de acord cu consumul sau producția abuzivă de haine.  E posibil ca tonele de haine care ne-au intrigat că se ard pe câmpuri să ni le dorim doar ca să ieșim la o petrecere, să fim văzute, să ne satisfacem nivelul de serotonină și dopamină vitale pentru sănătatea emoțională. 

Suntem ființe afective, nu doar cognitive, avem nevoie de gânduri îmbrăcate în emoții și de corp îmbrăcat în haine care să închidă cercul pentru că nu degeaba hainele stau pe piele și ne fac să emitem judecăți de valoare, să simțim. De curând am făcut un maraton, virtual, evident, pe la clientele mele și le-am întrebat cum se simt în hainele făcute de mine. Recunosc, mi-a crescut orgoliul citind răspunsurile lor, le sunt tare recunoscătoare și le citez ca să întăresc. 

“Minunați sunt oamenii care încă sunt curioși și caută! Cu dor de tine răspund cu mare drag: o haină de la tine înseamnă grație, noblețe, finețea cusăturilor, personalitate, asumare. Cum mă fac să mă simt hainele tale? Mă aleg pe mine când le aleg pe ele; modularitatea lor mă ajută să găsesc părți din mine pe care de multe ori le uit în dulap. Mulțumesc Silvia! Odată cu hainele de la tine am început să mă găsesc pe mine cea adevărată!” (Minerva Mircea)

Sunt sigură că mulți designeri români aud astfel de aprecieri! Avem nevoie de validarea clienților noștri pentru că ne asumăm o responsabilitate făcând haine mai ales tailor made pentru că ne oglindesc, ne poartă prin lume și ne laudă sau ne fac de rușine. Aveți privilegiul de a comunica cu designerii care vă fac haine pentru că probabil nu se gândește nimeni să mulțumească producătorului de șosete 5 bucăți la 5 lei. Noi suntem lângă voi și abia așteptăm să ne spuneți cum vă simțiți, ce amintiri aveți în hainele de la noi, ce ați îmbunătăți, ce v-ați dori cu adevărat! E dureros când sunt la magazinul din Outlet și în zilele anunțate cu mega sales se face coadă la intrare și toată lumea dă năvală la chilipiruri, chiar și acum, în criză, e și mai dureros când mi-am ales ca misiune să văd cât mai multe femei fericite, iar acum ele nici măcar nu mai ies pe stradă sau când o fac merg ca fugărite de o fantomă… Dar știți cum e, dacă se creează o masă critică, devine tot mai mare probabilitatea ca un obicei nou să ia locul altuia vechi. Dacă vă recunoașteți designerii de haine, accesorii și ce-or mai fi, manufacturierii de săpunuri și creme, mica pizzerie, cartofii și merele românești, atelierul de bere artizanală, cel de tâmplărie, cursurile ținute de specialiști români, le veți da confirmarea faptului că fac lucruri bune, ei știu și voi știți, dar trei cuvinte venite din inimă nu costă, le veți da curaj să continue și să îi mai vedeți și anul viitor dispuși să vă fie de folos, să contribuie să vă simțiți bine. Iar mă întreb… cum o fi mai bine, Forrest Gump sau Jocker…? În controlul emoțiilor sau la cheremul lor, care oricum sunt diferite de la o zi la alta, de la o oră la alta…?

Dacă nu am mai avea nici haine prin care să ne arătăm, adevărata distanțare socială se produce. Dacă vedem hainele doar ca pe o armură și o mască care ne apără de exterior e valabilă și viceversa și e legitimă întrebarea de cine și de ce vrem să protejăm exteriorul? E un bun moment ca distanțarea emoțională să se afirme. Da, viitorul apropiat sună cu adevărat sintetic și cu un preț enorm de a fi “biodegradat”. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *